Americanii investesc tot mai mult în monezi de aur, în contextul incertitudinilor politice. Care este moneda cea mai căutată

Americanii investesc tot mai mult în monezi de aur, în contextul incertitudinilor politice. Care este moneda cea mai căutată
Publicat: 11/12/2012, 12:55
Actualizat: 07/02/2016, 05:27

Cererea pentru monezi de aur emise de Monetăria SUA a explodat după alegerile prezidențiale din noiembrie, întrucât micii investitori se tem de lispa măsurilor pentru reducerea datoriei tot mai mari a Statelor Unite, potrivit Financial Times, citat de Mediafax.

Cererea pentru moneda American Eagle, una dintre cele mai populare emise de Monetărie, a urcat cu 131% în noiembrie și a ajuns la maximul a aproape doi ani. Monetăria Regală Canadiană a înregistrat, de asemenea, în noiembrie cea mai bună lună de vânzări din acest an.

Vânzările au urcat puternic în primele zile după alegeri, a declarat Terry Hanlon, președinte al diviziei de metale la compania Dillon Gage, unul dintre cei mai mari dealeri de aur din SUA.
„Foarte mulți oameni sunt îngrijorați de situația economiei. În urma alegerilor, au considerat că nu se va schimba nimic”, a spus el.

Chiar dacă monezile de aur reprezintă o parte redusă a pieței aurului, avansul vânzărilor reflectă orientarea pentru investiții a americanilor dezamăgiți. Blocajul politic de la Washington și perspectiva relurării tipăririi de bani de către Rezerva Federală au alimentat cererea pentru aur în rândul micilor investitori.

În pofida achizițiilor de monezi de aur, piața aurului a evoluat indecis în ultimele săptămâni. Prețul unciei de aur a coborât săptămâna trecută sub 1.685 dolari pentru prima dată într-un interval de o lună, iar unele fonduri de hedging au început să-și piardă răbdarea.
Datoria SUA a depășit 16.000 de miliarde de dolari, iar politicienii americani negociază în această perioadă măsuri pentru reducerea deficitului bugetar anul următor. În lipsa unui acord, vor intra în vigoare automat reduceri de cheltuieli și majorări de taxe cu impact de 600 de miliarde de dolari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Forțele Aeriene Ucrainene pot ridica în aer doar trei avioane F-16!
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Fostă studentă a lui Bulai: În SNSPA există o „rețea a șoaptelor”. Studentele se avertizau...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Vedeta care a apelat la MAME-SUROGAT pentru a avea copii! De ce a ales să...
Noi imagini filmate înainte de accidentul din Pantelimon. Tinerii din Logan ar fi făcut schimb...
S-a dat alarma! Gheorghe Șerban a dispărut de duminică. Poliția face apel la populație pentru...
Cine este iubita lui David Popovici. Tânăra a izbucnit în lacrimi după ce înotătorul a...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Test în România cu cea mai COOL mașină nemțească - VIDEO
Proteste în Venezuela după victoria contestată a lui Maduro la alegeri
CEVA de pe PLANETA noastră creează OXIGEN ÎNTUNECAT! Ce este acesta?
Dezvăluire cumplită despre Traian Băsescu. Suferința fost mare
Menții răcoare în casă pe caniculă. Cum poți face economie în portofel
Insula Iubirii sezon 8, 29 iulie 2024. Ce a spus Andrei după ce a văzut...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Culiță Sterp, dezvăluiri neașteptate despre relația cu socrii! Cum se înțelege artistul cu părinții Danielei...
Ce posta pe rețelele sociale adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul mortal din...
BANCUL ZILEI. Bulă o sună pe doamna profesoară și o întreabă: -Vă merge frigiderul?
Botaniștii au votat pentru modificarea denumirii unor plante, considerate rasiste